Georgeta Mircea Cancicov s-a născut pe 25 mai 1899, în satul Poeni, comuna Godinești, județul Bacău (astăzi comuna Parincea), în familia boierului Petru Jurgea Negrilești și a Elenei, născută Crăiescu.

Este prima dintre cele patru fiice ale celor doi soți și a primit la naștere prenumele „Maria”, dar și prenumele de botez „Georgeta”. Mama sa, Elena, a fost crescută de unchiul Gheorghe Racoviță, tatăl celebrului savant Emil Racoviță (1868–1947), iar bunicul său patern a fost poetul moldovean Costache Conachi (1777–1849). Între anii 1900 și 1905, se nasc cele trei surori ale scriitoarei, Pierette (Petruța), Paulette Eufrosina (Paulina) și Jeanette (Ioana), iar după nașterea ultimei dintre ele, căsătoria părinților se destramă.

În 1936, întoarsă acasă, la Bacău, îl are ca oaspete pe Liviu Rebreanu care citește câteva dintre scrierile ei și conchide că merită să fie publicate. Astfel începe cariera literară a Georgetei Mircea Cancicov, tulburată de evenimentele politice care s-au petrecut după Al Doilea Război Mondial în România, odată cu venirea la putere a regimului comunist.

Georgeta Mircea Cancicov a început să scrie încurajată de soțul să și să publice la sfatul lui Liviu Rebreanu, după cum mărturisește într-un interviu („Luceafărul”, 20 septembrie 1975)

A debutat în 1936, cu placheta Un vis, un poem în proză, dedicat prietenei sale Sophia de Schönburg–Waldenburg, căsătorită cu Prințul Wilhelm de Wied, suveran al Albaniei. Placheta a fost ilustrată de sora scriitoarei, Jeanette (Ioana) Jurgea, devenită pictoriță. Ea a semnat și ilustrațiile altor scrieri ale Georgetei Mircea Cancicov, dar și ediții din operele lui Ion Creangă, Petre Ispirescu ori Henrik Ibsen.

A fost apreciată de George Călinescu pentru autenticitatea observației asupra țăranului moldovean, privit dintr-o altă perspectivă decât cea idilică, devenită clasică.